Obiectivele Noastre
CE NE PROPUNEM
Specificul Şcolii noastre între alte grădiniţe private este dat de perspectiva generală a pedagogiei creştin-ortodoxe asupra educaţiei, precum şi de valorificarea tradiţiilor culturale româneşti în conţinuturile învăţământului.
Considerăm că o educaţie de calitate nu poate face abstracţie de dimensiunile sufleteşti profunde.
Acest specific se va materializa într-o susţinută activitate educaţională, care va însoţi firesc demersul instructiv, având ca scop formarea caracterelor copiilor.
De asemenea avem în vedere şi următoarele obiective:
- însuşirea de către copii a unei educaţii alese prin cizelarea celor şapte ani de acasă;
- Cultivarea prieteniei şi a afecţiunii faţă de ceilalţi copii, în spiritul toleranţei, al înţelegerii diversităţii şi al discernerii între bine şi rău, pregătindu-i pentru primii paşi ai vieţii;
- definirea caracterului şi personalităţii copiilor;
- socializarea copiilor;
- dozarea echilibrată a ideilor şi noţiunilor predate copiilor, potrivite vârstei şi nivelului lor de înţelegere;
- dezvoltarea logicii, îndemânării şi imaginaţiei copiilor, premise ale acumulării succeselor viitoare;
- educaţia copiilor în spiritul credinţei noastre strămoşeşti creştin-ortodoxe, insuflându-le interesul, dragostea şi respectul pentru latura spirituală a vieţii.
- dobândirea unei bune cunoaşteri a limbii engleze, printr-un program modern de tip Cambridge.
- identificarea potenţialului nativ şi a aptitudinilor copiilor, încurajarea şi dezvoltarea lor.
^Sus
